Surprize-n noapte!

Stateam pe banca si ascultam niste muzica la casti, cand, deodata, in spatele meu, aud miscare prin iarba. "Silueta " unui arici a intepenit, ca o stana de piatra, in momentul in care m-am intors sa vad ce este. Stiam ca este o zona frecventata de arici; cu vreo doua saptamani mai inainte vazusem un pui de arici, mic cat pumnul meu strans. De data asta insa, m-a surprins marimea acestuia, era cat o minge de handbal, in momentul in care s-a facut ghem, unul dintre cei mai mari pe care i-am vazut vreodata. Imi pare rau, de faptul, ca s-a cam speriat in timpul sedintei foto.

Pisoiul insa, nu avea trac la pozat, din contra, era cam neastamparat, curios si din cale-afara de dragastos.

Alte "animalute"

Continuare la colectia "Din lumea celor care nu cuvanta"

Zbor de recunoastere


Pescuit aerian


Priviti-ma!


Nectar, nectar, ...!





















Si-o aripa franta

Din colectia "Iarna nu-i ca vara!" (1)

Am plecat la o "miscare", ce avea ca punct final cabana Curmatura. Ajuns in Zarnesti, pe la ora 10 far' de 10, imi fac niste calcule scurte in minte si sun un prieten salvamontist sa-i cer sfatul referitor la ideea de a urca pe valea Crapaturii, fara coltari sau piolet.
Urcarea "clasica" pe la Fantana lui Botorog si mai apoi prin Poiana Zanoaga mi se pare cam plictisitoare. In plus cunosteam valea Crapaturii, traseu pe care-l facusem de mai multe ori (in timpul verii) si mi-am zis: De ce nu l-as face si iarna?
Avand confirmarea ca se poate urca fara alte probleme decat zapada mare, proaspat depusa in timpul saptamanii o iau, singurel, la picior catre cabana (Asta e alta poveste cum de am plecat de unul singur).
Imi potrivesc betele de tura si ii dau bataie ... , uneori lasand avantul "voinicesc" in favoarea unui instantaneu de pe traseu.

Vedere spre vf. Turnu (ora 10:39)


Apropiindu-ma de intrarea pe vale (11:12)


Intrand pe vale, zapada imi arata cine e adevaratul stapan al acelor locuri. Nu-mi ramane decat sa tac si sa-mi fac poteca. Greu la deal cu boii mici. In plus lipsa de antrenament (este abia prima tura mai serioasa pe anul asta) si zapada, uneori pana la brau, ma face sa iau pauze dese.
Dar, nici chiar asa, aceste pauze nu reprezinta timp pierdut. Ceva de fotografiat se gaseste aproape la orice pas si in plus sunt momente in care te relaxezi "ascultand" linistea atat de rara in marele oras.





Bine-nteles ca inaintand atat de greu si singur, ai timp sa te gandesti, la tine, la viata ta, la tot ce se intampla in jurul tau, la toate celelalte pe care nu ai timp sa le faci in rutina cotidiana a aglomeratului.., stresantului oras - cica simbol al civilizatiei.
Civilizatie pe naiba, prefer de mii de ori salbaticia asta oricarui oras.
Aici iti incarci bateriile, aici traiesti cu adevarat... si aici inveti sa respecti natura, viata.
Pentru mine a fost o lectie aceasta iesire, o lectie in care am invatat ca "IARNA NU-I CA VARA!". Desi foloseam expresia asta de multa vreme, abia acum i-am simtit esenta. E bine si mai tarziu, decat niciodata.



In primul rand, nu pleca singur pe munte, nu poti niciodata sa stii ce vei gasi acolo. Am avut parte de zapada mare, care, in combinatie cu inclinarea mare si cu consistenta (aproape pulver) m-au facut sa ma "tarasc" la propriu. Nu-mi venea sa cred cat de greu putea sa fie. De multe ori, paseam in gol, ajungand, in final, cu picioarele in acelasi loc. Ba gaseam puncte de sprijin stabile, ba ma infigeam pana la brau in cate o gaura sau calcand pe langa cate un bolovan sau bustean de care nu stiai ca se afla acolo. Cel putin jumatate din urcare a insemnat pentru mine sa fac genuflexiuni in cate un picior.



La un moment dat pe ultima portiune cu inclinarea mai accentuata, inainte de a ajunge in sa, simteam ca imi vor pocni cateva fibre muschulare. Simteam ca ma incearca niste crampe musculare la croitorii ambelor picioare, fiecare pas fiind un efort titanic. Si mai aveam de urcat..., mult..., mult prea mult pentru cat mai era pana sus in conditiile in care picioarele nu mai vroiau sa ma asculte, rucsacul (mult mai greu decat alte dati) ma tintuia la pamant. Ma gandeam ca deplasarea pe o poteca cu aceeasi zapada pe un plan orizontal ar fi fost floare la ureche comparativ cu ce era acum. Vara pe aici fluieram, acum ma simteam ca un melc cu o piatra de moara dupa mine.
Incet, incet, domolindu-se rampa, senzatia de incordare din picioare a inceput sa slabeasca si am reusit intr-un final sa ajung in sa.
Privelistea a facut sa merite efortul, desi m-as gandi de doua ori inainte de a mai incerca o asemenea experienta.

Cornise de zapada la punctul de belvedere din sa (ora 14:11)


Pereti din partea superioara a vaii


Vedere spre Piatra Mica


In continuare am ajuns la Curmatura unde m-am intalnit cu prieteni vechi si noi.
Dupa o cana cu vin viert si o mancare calda, am plecat catre refugiul Salvamont, unde impreuna cu prietenii din Floare de Colt si nu numai, a urmat o seara faina cu cantece de munte si voie buna.

"Din lumea celor care nu cuvanta..."

De-a lungul timpului am surprins cateva necuvantatoare in diferite ipostaze.

Biggest Full Moon of the Year 2010

Conform spuselor lui Robert Roy Britt luna se vede la dimensiunile cele mai mari ale acestui an.
Multe alte informatii despre acest subiect gasiti la adresa specificata.
(http://news.yahoo.com/s/space/20100129/sc_space/biggestandbrightestfullmoonof2010tonight)

Bran Castle

Peisaj de iarna

Pentru cei ce inca nu au luat contact cu frumusetea iernii.

Maci de noiembrie

Foarte putina lume stie sau constientizeaza (printre care si eu, cel putin pana la scrierea acestui post) ca macul este o planta care poate sa infloreasca de doua ori intr-un an (primavara si toamna) avand o "perioada de repaus vegetativ" pe la mijlocul verii.
Aceasta fotografie a fost facuta in 30.11.2009 in localitatea Rasnov, macii in cauza rezistand cateva zile, chiar si zapezii ce a urmat in 1.12.2009.