Moştenirea secretă a Europei

Preluare de pe Yahoo News – 04.03.2014

Fraţii Giovanni şi Michele de Candia pescuiesc de decenii în largul coastei italiene Molfetta. Însă, deşi pare un mod de viaţă sănătos, pe ei i-a cam costat sănătatea.

Cauza este expunerea la o "moştenire" pe care mările Europei o poartă de foarte mult timp.

"Am avut probleme cu respiraţia. După patru ore pe mare, ne vine foarte greu să respirăm", spune Giovanni. "Simţeam arsuri la ochi şi apoi au apărut problemele cu degetele, în special cu vârful degetelor, pe care le folosim pentru a trage plasele din apă. Ne-au apărut nişte semne roşii pe piele. După un timp, aceste pete se uscau şi dispăreau", continuă pescarul.

Agenţiile de mediu ale Guvernului i-au supus pe cei doi fraţi, dar şi pe alţi pescari, unor teste medicale. Acum, sunt în aşteptarea rezultatelor.

Însă, Michele ştie de ce este bolnav. Vina o poartă aşa-numitul "gaz-muştar". "Cu timpul, învelişul de metal al muniţiei din mare se deteriorează, iar gazul-muştar iese din înveliş şi ajunge în apă şi pe plasele noastre. Iar, când tragem plasele din apă, substanţele toxice ajung pe corpul nostru", spune pescarul.

"Tatăl meu pescuia cu greutăţi, spune Giovanni într-un dialog cu Euronews, şi scotea din mare containere întregi cu muniţie aruncată de germani, de englezi. Sunt bombe convenţionale şi non-convenţionale peste tot, inclusiv bombe cu gaz-muştar".

Un vas american scufundat de nemţi

Se pare că, în 1943, vasul american John Harvey, cu o încărcătură secretă de gaz-muştar, a fost scufundat de nemţi în portul Bari. Transportul era secret întrucât, în 1920, ambele părţi semnaseră Convenţia de la Geneva, prin care era interzisă folosirea armelor chimice în războaie.

Aceste reziduuri chimice au afectat şi chiar au ucis soldaţi şi civili, în special persoanele care au lucrat la curăţarea portului. Însă, alte tone de muniţie, inclusiv rezerva de arme chimice a lui Mussolini, au fost aruncate în mare.

Experţii au estimat că 90.000 de arme, printre care şi arme chimice, se află în apele din preajma portului Bari. Cele mai multe dintre acestea fac parte din categoria muniţiilor convenţionale, însă există şi arme chimice, inclusiv muniţie cu "gaz-muştar".

Mutarea, mult prea riscantă

Însă, un consultant al Guvernului italian arată că este mult mai riscant să mute muniţie decât să o lase acolo unde se află acum, pe fundul mării.

"Evident, mutarea bombelor chimice pare cel mai bun lucru posibil, pentru că astfel am curăţa marea. Dar trebuie să ne gândim ce se va întâmpla când aceste bombe sunt pe uscat. Mă refer la zona în care vor fi depozitate. Părerea mea este că mutarea loc ar putea provoca probleme chiar mai mari, cu scurgeri semnificative de substanţe", spune biologul Nicola Ungaro.

Pentru a evita contactul cu aceste substanţe toxice, pescarii au fost sfătuiţi să nu pescuiască în anumite zone şi ce să facă atunci când dau de astfel de muniţii.

Speculaţii: bombe cu uraniu, aruncate în mare de trupe NATO

Un inginer de mediu italian merge chiar mai departe. El spune că, pe lângă bombele din Al Doilea Război Mondial, trupele NATO au aruncat în mare (în anii '90, după conflictul din Kosovo), în aceeaşi zonă, bombe cu uraniu.

Italia nu este singura ţară care se confruntă cu această problemă. La 500 de metri în largul coastei belgiene, de exemplu, se află 35.000 de tone de muniţii chimice care datează din Primul Război Mondial. Pescuitul şi înotul sunt interzise, dar oamenii de ştiinţă spun că muniţiile sunt sigur izolate şi atent monitorizate, iar cea mai bună opţiune este lăsarea lor pe fundul apei.

Belgienii ţin bombele sub nisip

"După război, ne-au rămas mii de tone de muniţie, în special muniţie germană, dar nu numai. O mulţime de arme chimice se aflau pe teritoriul Flandrei. Le găseai la tot pasul. Aşa că trebuia să scăpăm cumva de ele. Guvernul de atunci a luat cea mai rapidă şi cea mai uşoară decizie. Au găsit o zonă din larg, cu mult nisip, sub care puteau fi depozitate bombele. Au căutat o zonă nici apropiată, dar nici prea depărtată de ţărm, pentru a le transporta relativ uşor. În fiecare zi, timp de şase luni, un vas transporta aceste arme în acea zonă", spune Jan Mees, liderul Institutului Marin al Flandrei.

Experţii europeni arată că cele mai afectate mări europene sunt Marea Baltică (cu 1,6 miliarde de tone de muniţie) şi Marea Nordului (1,3 miliarde de tone de muniţie).

În tot acest timp, Michele şi Giovanni di Candia nu au primit niciun răspuns şi nicio compensaţie. Au primit însă un sfat care i-a înfuriat.

"Ne-au spus nouă, pescarilor, să purtăm un costum de protecţie care să ne acopere întreaga piele şi o mască de gaze. Iar eu i-am întrebat - "Unde credeţi voi că lucrez, pe mare sau într-o uzină chimică?", spune Michele.

Despre gazul muştar

Iperita, cunoscută și sub numele de gaz muștar, este un agent chimic foarte persistent, cu efect extrem de dăunător asupra căilor respiratorii, provocând arsuri puternice. A fost folosit în special pentru a obţine un efect demoralizant asupra trupelor adversare. Această armă chimică a fost introdusă de germani în Primul Război Mondial la 11 iulie 1917."